RUSIFICAREA ERETICA a sf.Locasuri ortodoxe din Moldova cu personaje contraversate neortodoxe sau Adevărata Ortodoxie și cinstirea Sfinților.
RUSIFICAREA ERETICA a sf.Locasuri ortodoxe din Moldova cu personaje contraversate neortodoxe sau Adevărata Ortodoxie și cinstirea Sfinților.
Se spune adesea că proslăvirea sfinților ȋn Ortodoxie diferă de canonizarea romano-catolicilor prin aceea că Ortodoxia nu are pretenția că ,,face’’ sfinți. Dumnezeu, nu omul, este cel Care sfințește și proslăvește pe cei care I-au bineplăcut. Biserica ȋi recunoaște doar pe cei bineplăcuți lui Dumnezeu ȋn mod nebirocratic, neavȃnd procesul oficial de canonizare romano-catolic care necesită sigiliul papal la fiecare dintre etapele respective.
Acest fapt este adevărat, pȃnă la un punct. Sfințenia sfinților este negreșit dăruită de Dumnezeu, nu de om. Acea sfințenie nu le este conferită prin nici un ,,act’’ de-al ierarhiei Bisericii. Cu toate acestea, potrivit cuvintelor Sfȃntului Pavel, ȋn Biserică totul trebuie făcut ,,cu rȃnduială’’. Și nu există nici un fragment al vieții Bisericii care să nu fie vulnerabilă la neorȃnduială sau ȋnșelare, și care să nu aibă trebuință prin urmare, ȋntr-un moment sau altul, de rȃnduire de către păstorii Bisericii. În ce privește cinstirea sfinților, există un temei limpede pentru care trebuie implicată ierarhia Bisericii, dacă nu ȋn maniera complicată și birocratică a romano-catolicilor, măcar prin a spune un simplu ,,da’’ sau ,,nu’’ cinstirii lor publice. Există cȃteva criterii sau indicii ale sfințeniei, ȋnsă primul și cel mai esențial, fără de care nici un om nu poate fi considerat sfȃnt, este Ortodoxia credinței sale. Orice alte indicii ale sfințeniei poate avea el, viață evlavioasă, săvȃrșirea de minuni, nestricăciunea moaștelor, toate acestea nu sunt nimic dacă el a murit ȋn erezie nelepădată sau ȋn schismă. Astfel, cu referire la profeții mincinoși, Domnul a spus: ,,Mulți vor zice mie ȋn ziua aceea – Doamne! Doamne! Au nu cu numele tău am proorocit? Şi nu cu numele tău draci am scos? Şi nu cu numele tău multe minuni am făcut? Şi atunci voiu mărturisi lor, că niciodată nu v-am știut pe voi; depărtați-vă de la mine, cei ce lucrați fărădelegea!‘’ (Matei 7, 22-23). Acum, dacă un pseudoortodox mincinos ȋncepe să fie cinstit ca sfȃnt, este limpede că ierarhia Bisericii are datoria să intervină și să atragă atenția că acea cinstire este vătămătoare pentru că obiectul său este străin de Dumnezeu. Nu doar că rugăciunile adresate așa-zisului sfȃnt nu vor aduce roadele dorite, ba pot chiar să ducă la sfȃrșitul nedorit, chiar dezastruos,de a fi atras ȋn ȋnșelarea duhovnicească de care suferea acesta, sau ȋn societatea eretică sau schismatică din care făcea el parte. De aici nevoia de proslăvire oficială sau canonizare, oricum ne place să ȋi zicem, ca o protecție ȋmpotriva ȋnșelării.
Este de o ȋnsemnătate vitală să ajungem să-i cunoaștem pe sfinții cei adevărați, să le urmăm pilda și să ne rugăm lor. Căci, după cum spune cu un dram de umor Sfȃntul Serafim de Sarov, ne vom simți destul de singuri dacă venim ȋn Împărăția Cerurilor și nu cunoaștem acolo pe nimeni… Sau, cum zicea mai profetic Alexei Homiakov: cădem singuri de la mȃntuire, dar suntem mȃntuiți doar ȋmpreună, adică, ȋn deplină comuniune cu toți sfinții care au fost mȃntuiți ȋnaintea noastră. Iar această comuniune nici nu este doar o simplă consecință a mȃntuirii noastre, cum s-ar zice. După cum zice Homiakov, ea este asemenea sȃngelui dătător de viață care circulă prin tot trupul, iar cȃnd circulația se oprește, trupul moare.
Biserica primară nu-și canoniza sfinții ȋntr-un mod ceremonios. Însă, din cele mai vechi timpuri, fiecare Biserica Autocefală avea pomelnice de episcopi, vii sau adormiți, care erau recunoscuți de Biserica respectivă ca fiind adormiți ȋn Dreapta Credință. Aceste pomelnice sunt cunoscute ca diptice, și alcătuiesc un alt fel de mărturisire a credinței, pentru că aici, ȋn loc de a mărturisi credința prin explicarea ei, Biserica o mărturisește prin enumerarea acelor episcopi care ,,ȋmpart drept cuvȃntul adevărului’’ (Timotei 2,2). Aruncȃnd o privire asupra acestor pomelnice și văzȃnd care episcopi sunt incluși ȋn ele și care sunt excluși din ele, putem stabili imediat care este credința Bisericii.
Chestiunea celor care trebuie eliminați din diptice devine deosebit de ȋnsemnată ȋn perioada disputelor dogmatice. Astfel, ȋn perioada disputei ariene, ortodocșii erau cei care ȋl pomeneau pe Sfȃntul Atanasie cel Mare ȋn diptice, ȋn vreme ce arienii nu-l pomeneau. Iarăși, după moartea Sfȃntului Ioan Hristostom, Biserica din Alexandria a refuzat să-i pună numele ȋn diptice din cauza ȋmpotrivirii sale față de faptele Patriarhului Teofil. Și deși nepotul lui Teofil și succesorul său ȋn scaun, Sfȃntul Chiril, era mai ortodox ca unchiul său, el continua să-l respingă pe Sfȃntul Ioan. Numai după ce i s-a arătat Maica Domnului alături de Sfȃntul Ioan, și-a recunoscut greșeala și a repus numele Sfȃntului Ioan ȋn diptice…
Deși Biserica timpurie nu avea o procedură formală de canonizare, avea reguli sau canoane, care ȋndemnau la cinstirea adevăraților sfinți și pedepseau cinstirea sfinților falși. Astfel, canonul 20 al Sinodului Local de la Gangra declara: ,,Dacă cineva ar prihăni, întrebuinţând socoteală mândră, şi îngreţăluindu-se de adunările mucenicilor, sau de liturghiile ce se fac întru dânsele, şi de pomenirile lor, anatema fie.
[Sinod 6, can. 80; Gangra, can. 5, 21; Sardica, can. 11, 12]’’… Și iarăși, Canonul 34 al Sinodului din Laodiceea poruncește: ,,Tot creştinul nu se cade a părăsi pe martirii lui Hristos, şi a se duce la psevdomartirii (mincinoşi mucenici) ereticilor, sau la însuşi cei ce merg către mai înainte zişii eretici. Că aceştia sunt străini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor duce la dânşii fie anatema.’’. Aceste canoane adeveresc că ȋntrebarea cine este cu adevărat mucenic este importantă și că ȋmbrățișarea unui răspuns greșit atrage pedeapsa cea mai severă.
Și totuși, ȋn era noastră a ecumenismului, indiferența față de adevărul doctrinar este adesea ȋnsoțită de indiferența față de chestiunea dacă sfinții sau mucenicii sunt adevărați sa falși. Așa se face că ȋn 2000, Patriarhia Moscovei a ,,canonizat’’ o listă lungă de mucenici combinați, adevărați și falși. I-a canonizat pe cei adevărați pentru că ȋn numeroase situații sfințenia lor nu a putut fi tăinuită deși aceștia au condamnat patriarhia și au murit ȋn afara ei. Sfințitul mucenic Victor de Glazov, de pildă, ale cărui moaște sunt neputrezite și făcătoare de minuni, și care a spus că trădarea Mitropolitului Serghie cofondatorul Patriarhiei Moscovei a fost ,,mai rea decȃt erezia’’… Și a canonizat pe cei falși neortodocsi sfinti pentru că trebuia să susțină că poți fi serghianist și mucenic. Patriarhia Moscovei a ȋmplinit ȋn acest fel o profeție făcută cu mulți ani ȋn urmă de un preot al Bisericii Ruse din Afara Granițelor, părintele Oleg Oreșkin: ,,Cred că unii dintre cei proslăviți vor proveni din rȃndurile serghianiștilor pentru a-i ȋnșela pe credincioși. Vor spune: ,,Iată, el este un sfȃnt, un mucenic, este ȋn Împărăția Cerurilor și a recunoscut declarația Mitropolitului Serghie, prin urmare trebuie să vă ȋmpăcați cu ea și cu roadele ei. Acestea se vor face nu pentru a proslăvi mucenicia pentru Hristos, ci pentru a confirma politicile serghianiste.’’ (oare nu face parte din aceași categorie de ȋnșelare duhovnicească și cinstirea care se aduce astăzi de către popor unor ,,sfinți’’ precum oarba vidima Matrona de Moscova , familia imperiala Romanov, turnatorul NKVD Luca al Crimeii care au "suferit" și au ,,mărturisit’’ cum au crezut ei mai bine omenește neortodox, şi au trăit și murit ȋn ascultare față de un sinod căzut serghianist, ,,sfinți’’ care nu au sesizat și nu au militat nici măcar puțin contra căderilor din credință, a ȋncălcărilor Tradiției și Sfintelor Canoane ale Sfintelor Sinoade Ecumenice, care le-au fost contemporane in Patriarhia Moscovei. Nu zic adepții lor oare acum că ,,iată, ,,sfinții ’’imiginiile carora au spurcat sf.locasuri ortodoxe.
Desigur că proslăvirea laolaltă a mucenicilor adevărați și falși are urmări absurde. De pildă, patriarhul KGB-ist Alexei al Moscovei scria: ,,Cred că mucenicii și drepții noștri, indiferent dacă l-au urmat sau nu pe Mitropolitul Serghie sau dacă nu au fost de acord cu poziția sa, se roagă ȋmpreună pentru noi.’’ EREZIE TOTALA.Deci un mucenic poate fi mucenic, și se poate ruga ȋmpreună cu noi, chiar dacă a murit ȋn afara adevărului! Apoi, ȋntr-o altă publicație, același patriarh Alexei a afirmat ca Biserica Rusă din Afara Granițelor a fost o biserică schismatică, și a adăugat: ,,La fel de necanonică este și așa-zisa ,,Biserică din Catacombe’’.’’ Cu alte cuvinte, ȋn timp ce respingea Biserica din Catacombe, el recunoaștea pe mucenicii Bisericii din Catacombe drept sfinți adevărați. (și la noi sunt mulți care, ȋn timp ce recunosc sfințenia Vlădicăi Ioan Maximovici și au mare ,,evlavie’’ la cuviosul părinte Serafim Rose și la Vlădica Averchie Taușev din care citează extensiv si trunchiat, fie omit să ȋși informeze cititorii că ei făceau parte din Biserica Rusă din Afara Granițelor care nu avea comuniune cu bisericile ,,ortodoxe’’ oficiale, și care a dat anatemei erezia ecumenistă și pe ecumeniști, fie consideră biserica respectivă drept ,,schismatică’’asemenea ,,patriarhului’’ KGB-ist Alexei al Moscovei. Am putea adăuga aici, ca un corolar al textului pe care-l citim, și faptul că degeaba ai evlavie la sfinți adevărați dacă faci parte din rȃndul celor care ,,nu se luptă după lege’’ și nu urmezi pilda Sfinților).
Și totuși Sfȃntul Apostol Pavel spunea: ,,Şi de și se va lupta cineva, nu se încununează, de nu se va lupta după lege ’’ (Epistola a doua către Timotei, 2.5).Iar ,,a te lupta după lege’’ ȋnseamnă a te nevoi ȋntru adevăr din interiorul Bisericii Adevărate. Altminteri, ȋnsuși conceptul de mucenicie, care ȋnseamnă ,,mărturie pentru adevăr’’, nu ar avea sens. Însă tocmai așa au devenit ,,canonizările’’ făcute de bisericile locale ale Ortodoxiei oficiale, fără sens. Și-au pierdut sensul, nu pentru că cei care le săvȃrșesc nu mărturisesc adevărul, sau pentru că cel mai adesea cei canonizați nu au mărturisit adevărul, ci pentru că s-a pierdut ȋnsuși conceptul de sfințenie și mucenicie adevărată ca o mărturisire a adevărului ȋmpotriva minciunii.
Există totuși ȋn toată această elucubrație un cadou făcut Ortodoxiei Adevărate. Pentru că vedem aici ȋncă un criteriu important de distingere a Ortodoxiei Adevărate de Ortodoxia lumească: atitudinea lor față de sfinți și de canonizarea și proslăvirea lor. În vreme ce Ortodoxia Adevărată ȋi canonizează numai pe cei care au aceeași mărturie cu ea, Ortodoxia oficială canonizează nu doar pe proprii ei eretici, ci și pe cei care au mărturisit adevărul ȋmpotriva ei ȋnsăși, prin viețile și prin moartea lor, ea dȃnd astfel mărturie ȋmpotriva ei ȋnsăși că mărturia acestor adevărați mucenici ortodocși a fost corectă și bineplăcută lui Dumnezeu… Ei se aseamănă prin aceasta cărturarilor și fariseilor cărora Domnul le-a zis: ,,Vai vouă Cărturarilor și Fariseilor fățarnici! Că zidiți mormȃnturile proorocilor și ȋmpodobiți gropile drepților. Și ziceți: de am fi fost în zilele părinților noștri, n-am fi fost părtași lor intru sângele proorocilor. Drept aceea, ȋnșivă mărturisiți de voi, că sunteți fii ai celor ce au omorât pe prooroci .’’(Matei23.29-31).
Se spune adesea că proslăvirea sfinților ȋn Ortodoxie diferă de canonizarea romano-catolicilor prin aceea că Ortodoxia nu are pretenția că ,,face’’ sfinți. Dumnezeu, nu omul, este cel Care sfințește și proslăvește pe cei care I-au bineplăcut. Biserica ȋi recunoaște doar pe cei bineplăcuți lui Dumnezeu ȋn mod nebirocratic, neavȃnd procesul oficial de canonizare romano-catolic care necesită sigiliul papal la fiecare dintre etapele respective.
Acest fapt este adevărat, pȃnă la un punct. Sfințenia sfinților este negreșit dăruită de Dumnezeu, nu de om. Acea sfințenie nu le este conferită prin nici un ,,act’’ de-al ierarhiei Bisericii. Cu toate acestea, potrivit cuvintelor Sfȃntului Pavel, ȋn Biserică totul trebuie făcut ,,cu rȃnduială’’. Și nu există nici un fragment al vieții Bisericii care să nu fie vulnerabilă la neorȃnduială sau ȋnșelare, și care să nu aibă trebuință prin urmare, ȋntr-un moment sau altul, de rȃnduire de către păstorii Bisericii. În ce privește cinstirea sfinților, există un temei limpede pentru care trebuie implicată ierarhia Bisericii, dacă nu ȋn maniera complicată și birocratică a romano-catolicilor, măcar prin a spune un simplu ,,da’’ sau ,,nu’’ cinstirii lor publice. Există cȃteva criterii sau indicii ale sfințeniei, ȋnsă primul și cel mai esențial, fără de care nici un om nu poate fi considerat sfȃnt, este Ortodoxia credinței sale. Orice alte indicii ale sfințeniei poate avea el, viață evlavioasă, săvȃrșirea de minuni, nestricăciunea moaștelor, toate acestea nu sunt nimic dacă el a murit ȋn erezie nelepădată sau ȋn schismă. Astfel, cu referire la profeții mincinoși, Domnul a spus: ,,Mulți vor zice mie ȋn ziua aceea – Doamne! Doamne! Au nu cu numele tău am proorocit? Şi nu cu numele tău draci am scos? Şi nu cu numele tău multe minuni am făcut? Şi atunci voiu mărturisi lor, că niciodată nu v-am știut pe voi; depărtați-vă de la mine, cei ce lucrați fărădelegea!‘’ (Matei 7, 22-23). Acum, dacă un pseudoortodox mincinos ȋncepe să fie cinstit ca sfȃnt, este limpede că ierarhia Bisericii are datoria să intervină și să atragă atenția că acea cinstire este vătămătoare pentru că obiectul său este străin de Dumnezeu. Nu doar că rugăciunile adresate așa-zisului sfȃnt nu vor aduce roadele dorite, ba pot chiar să ducă la sfȃrșitul nedorit, chiar dezastruos,de a fi atras ȋn ȋnșelarea duhovnicească de care suferea acesta, sau ȋn societatea eretică sau schismatică din care făcea el parte. De aici nevoia de proslăvire oficială sau canonizare, oricum ne place să ȋi zicem, ca o protecție ȋmpotriva ȋnșelării.
Este de o ȋnsemnătate vitală să ajungem să-i cunoaștem pe sfinții cei adevărați, să le urmăm pilda și să ne rugăm lor. Căci, după cum spune cu un dram de umor Sfȃntul Serafim de Sarov, ne vom simți destul de singuri dacă venim ȋn Împărăția Cerurilor și nu cunoaștem acolo pe nimeni… Sau, cum zicea mai profetic Alexei Homiakov: cădem singuri de la mȃntuire, dar suntem mȃntuiți doar ȋmpreună, adică, ȋn deplină comuniune cu toți sfinții care au fost mȃntuiți ȋnaintea noastră. Iar această comuniune nici nu este doar o simplă consecință a mȃntuirii noastre, cum s-ar zice. După cum zice Homiakov, ea este asemenea sȃngelui dătător de viață care circulă prin tot trupul, iar cȃnd circulația se oprește, trupul moare.
Biserica primară nu-și canoniza sfinții ȋntr-un mod ceremonios. Însă, din cele mai vechi timpuri, fiecare Biserica Autocefală avea pomelnice de episcopi, vii sau adormiți, care erau recunoscuți de Biserica respectivă ca fiind adormiți ȋn Dreapta Credință. Aceste pomelnice sunt cunoscute ca diptice, și alcătuiesc un alt fel de mărturisire a credinței, pentru că aici, ȋn loc de a mărturisi credința prin explicarea ei, Biserica o mărturisește prin enumerarea acelor episcopi care ,,ȋmpart drept cuvȃntul adevărului’’ (Timotei 2,2). Aruncȃnd o privire asupra acestor pomelnice și văzȃnd care episcopi sunt incluși ȋn ele și care sunt excluși din ele, putem stabili imediat care este credința Bisericii.
Chestiunea celor care trebuie eliminați din diptice devine deosebit de ȋnsemnată ȋn perioada disputelor dogmatice. Astfel, ȋn perioada disputei ariene, ortodocșii erau cei care ȋl pomeneau pe Sfȃntul Atanasie cel Mare ȋn diptice, ȋn vreme ce arienii nu-l pomeneau. Iarăși, după moartea Sfȃntului Ioan Hristostom, Biserica din Alexandria a refuzat să-i pună numele ȋn diptice din cauza ȋmpotrivirii sale față de faptele Patriarhului Teofil. Și deși nepotul lui Teofil și succesorul său ȋn scaun, Sfȃntul Chiril, era mai ortodox ca unchiul său, el continua să-l respingă pe Sfȃntul Ioan. Numai după ce i s-a arătat Maica Domnului alături de Sfȃntul Ioan, și-a recunoscut greșeala și a repus numele Sfȃntului Ioan ȋn diptice…
Deși Biserica timpurie nu avea o procedură formală de canonizare, avea reguli sau canoane, care ȋndemnau la cinstirea adevăraților sfinți și pedepseau cinstirea sfinților falși. Astfel, canonul 20 al Sinodului Local de la Gangra declara: ,,Dacă cineva ar prihăni, întrebuinţând socoteală mândră, şi îngreţăluindu-se de adunările mucenicilor, sau de liturghiile ce se fac întru dânsele, şi de pomenirile lor, anatema fie.
[Sinod 6, can. 80; Gangra, can. 5, 21; Sardica, can. 11, 12]’’… Și iarăși, Canonul 34 al Sinodului din Laodiceea poruncește: ,,Tot creştinul nu se cade a părăsi pe martirii lui Hristos, şi a se duce la psevdomartirii (mincinoşi mucenici) ereticilor, sau la însuşi cei ce merg către mai înainte zişii eretici. Că aceştia sunt străini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor duce la dânşii fie anatema.’’. Aceste canoane adeveresc că ȋntrebarea cine este cu adevărat mucenic este importantă și că ȋmbrățișarea unui răspuns greșit atrage pedeapsa cea mai severă.
Și totuși, ȋn era noastră a ecumenismului, indiferența față de adevărul doctrinar este adesea ȋnsoțită de indiferența față de chestiunea dacă sfinții sau mucenicii sunt adevărați sa falși. Așa se face că ȋn 2000, Patriarhia Moscovei a ,,canonizat’’ o listă lungă de mucenici combinați, adevărați și falși. I-a canonizat pe cei adevărați pentru că ȋn numeroase situații sfințenia lor nu a putut fi tăinuită deși aceștia au condamnat patriarhia și au murit ȋn afara ei. Sfințitul mucenic Victor de Glazov, de pildă, ale cărui moaște sunt neputrezite și făcătoare de minuni, și care a spus că trădarea Mitropolitului Serghie cofondatorul Patriarhiei Moscovei a fost ,,mai rea decȃt erezia’’… Și a canonizat pe cei falși neortodocsi sfinti pentru că trebuia să susțină că poți fi serghianist și mucenic. Patriarhia Moscovei a ȋmplinit ȋn acest fel o profeție făcută cu mulți ani ȋn urmă de un preot al Bisericii Ruse din Afara Granițelor, părintele Oleg Oreșkin: ,,Cred că unii dintre cei proslăviți vor proveni din rȃndurile serghianiștilor pentru a-i ȋnșela pe credincioși. Vor spune: ,,Iată, el este un sfȃnt, un mucenic, este ȋn Împărăția Cerurilor și a recunoscut declarația Mitropolitului Serghie, prin urmare trebuie să vă ȋmpăcați cu ea și cu roadele ei. Acestea se vor face nu pentru a proslăvi mucenicia pentru Hristos, ci pentru a confirma politicile serghianiste.’’ (oare nu face parte din aceași categorie de ȋnșelare duhovnicească și cinstirea care se aduce astăzi de către popor unor ,,sfinți’’ precum oarba vidima Matrona de Moscova , familia imperiala Romanov, turnatorul NKVD Luca al Crimeii care au "suferit" și au ,,mărturisit’’ cum au crezut ei mai bine omenește neortodox, şi au trăit și murit ȋn ascultare față de un sinod căzut serghianist, ,,sfinți’’ care nu au sesizat și nu au militat nici măcar puțin contra căderilor din credință, a ȋncălcărilor Tradiției și Sfintelor Canoane ale Sfintelor Sinoade Ecumenice, care le-au fost contemporane in Patriarhia Moscovei. Nu zic adepții lor oare acum că ,,iată, ,,sfinții ’’imiginiile carora au spurcat sf.locasuri ortodoxe.
Desigur că proslăvirea laolaltă a mucenicilor adevărați și falși are urmări absurde. De pildă, patriarhul KGB-ist Alexei al Moscovei scria: ,,Cred că mucenicii și drepții noștri, indiferent dacă l-au urmat sau nu pe Mitropolitul Serghie sau dacă nu au fost de acord cu poziția sa, se roagă ȋmpreună pentru noi.’’ EREZIE TOTALA.Deci un mucenic poate fi mucenic, și se poate ruga ȋmpreună cu noi, chiar dacă a murit ȋn afara adevărului! Apoi, ȋntr-o altă publicație, același patriarh Alexei a afirmat ca Biserica Rusă din Afara Granițelor a fost o biserică schismatică, și a adăugat: ,,La fel de necanonică este și așa-zisa ,,Biserică din Catacombe’’.’’ Cu alte cuvinte, ȋn timp ce respingea Biserica din Catacombe, el recunoaștea pe mucenicii Bisericii din Catacombe drept sfinți adevărați. (și la noi sunt mulți care, ȋn timp ce recunosc sfințenia Vlădicăi Ioan Maximovici și au mare ,,evlavie’’ la cuviosul părinte Serafim Rose și la Vlădica Averchie Taușev din care citează extensiv si trunchiat, fie omit să ȋși informeze cititorii că ei făceau parte din Biserica Rusă din Afara Granițelor care nu avea comuniune cu bisericile ,,ortodoxe’’ oficiale, și care a dat anatemei erezia ecumenistă și pe ecumeniști, fie consideră biserica respectivă drept ,,schismatică’’asemenea ,,patriarhului’’ KGB-ist Alexei al Moscovei. Am putea adăuga aici, ca un corolar al textului pe care-l citim, și faptul că degeaba ai evlavie la sfinți adevărați dacă faci parte din rȃndul celor care ,,nu se luptă după lege’’ și nu urmezi pilda Sfinților).
Și totuși Sfȃntul Apostol Pavel spunea: ,,Şi de și se va lupta cineva, nu se încununează, de nu se va lupta după lege ’’ (Epistola a doua către Timotei, 2.5).Iar ,,a te lupta după lege’’ ȋnseamnă a te nevoi ȋntru adevăr din interiorul Bisericii Adevărate. Altminteri, ȋnsuși conceptul de mucenicie, care ȋnseamnă ,,mărturie pentru adevăr’’, nu ar avea sens. Însă tocmai așa au devenit ,,canonizările’’ făcute de bisericile locale ale Ortodoxiei oficiale, fără sens. Și-au pierdut sensul, nu pentru că cei care le săvȃrșesc nu mărturisesc adevărul, sau pentru că cel mai adesea cei canonizați nu au mărturisit adevărul, ci pentru că s-a pierdut ȋnsuși conceptul de sfințenie și mucenicie adevărată ca o mărturisire a adevărului ȋmpotriva minciunii.
Комментарии
Отправить комментарий