Doresc să dau o pildă a răutății unor traduceri, printr-un text care ar trebui să fie ortodox, și ar trebui să fie o parafrază biblică.
Mergem, deci, la una dintre cântările unei mari sărbători ortodoxe, Buna Vestire (Buna-Vestire).
Înainte de toate, voi aminti faptul că sărbătoarea Bunei Vestiri este biblică, fiind (re)trăirea de către Creștini a întâmplărilor înfățișate de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca (Luca 1.26-38 ș.cl.). Ca urmare, firește, cântările ce însoțesc slujbele creștine de Buna Vestire sunt în acord cu Scripturile și mai ales cu amintitele întâmplări din Evanghelia după Luca.
Totuși, în foarte multe biserici din Patriarhia Română, există o cântare de Buna Vestire, numită Irmos la Cântarea a 5-a a Catavasiilor Bunei Vestiri, cunoscută și cântată de foarte mulți Creștini evlavioși. Cunoscută și cântată cel mai adesea cu următorul text (în care se află strecurată o erezie!):
(În)Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta;
că(ci) tu, Fecioară neispitită de nuntă [s.n.],
ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate
și ai născut pe Fiul (pe) Cel fără de ani,
Cel ce dăruiește pace tuturor
celor ce te laudă (pe tine).
După Învățătura lui Hristos, nunta este cinstită de Dumnezeu.
Ca urmare, este erezie să pretinzi că nunta ar fi ispită.
Și, într-adevăr, textul original al acestui irmos (așa se numește acest fel de mic poem cântat) este ortodox. Adică folosește cuvântul απειρόγαμοζ, sau cu grafie latină „apeirogamos”, care înseamnă, ad-litteram, „care nu știe/cunoaște despre căsătorie” (a = fără; peira = experiență, cunoaștere (proprie, directă); gamos = căsătorie, cununie, împerechere).
Ori „care nu știe de nuntă” este, evident, cu totul altceva decât „care nu este (a fost) ispitit de nuntă”!
În textul original avem un cuvânt aflat în armonie cu Scripturile, oglindind realitatea biblică.
Prin urmare, traducerea dreaptă, atât după original, cât și după Biblie, este
(În)Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta;
că(ci) tu, Fecioară neștiind de nuntă [s.n.],
ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate
și ai născut pe Fiul (pe) Cel fără de ani,
Cel ce dăruiește pace tuturor
celor ce te laudă (pe tine).
Deocamdată, însă, deși – după cum am arătat prin paranteze – textul irmosului are mai multe forme în care circulă, cel mai adesea cuprinde erezia după care „Fecioara nu a fost ispitită de nuntă”; adică erezia după care nunta ar fi rea, ar fi o ispită.
De unde vine această falsificare a traducerii?
De la vreun călugăr influențat de cine știe ce rătăcire bogomilă, catară, gnostică sau de altă natură?
De la vreun călugăr influențat de monahomania ce bântuie, din nenorocire, Biserica, de (prea) multe secole? (Pentru lămurirea pe scurt a ceea ce este monahomania, și pentru alte rătăciri din Biserica de azi a se vedea aici.)
De la vreun traducător ce a confundat apeirogamos (neștiutor de nuntă) cu apeirasmogamos (neispitit de nuntă)?
Sau de la vreun traducător ispitit de cel rău, care a simțit el că „sună bine” acel cuvânt?
Adevărul este că, oricare ar fi sursa greșelii, răutatea traducerii rămâne.
Și otrăvește, de multă vreme, sufletele Creștinilor.
Punând în lăuntrul minții lor, în inima lor, în sufletul lor, ideea mincinoasă după care nunta, atât de binecuvântată și de iubită de Dumnezeu, ar fi „ispită”, adică ceva rău.
De câte ori aceștia ascultă traducerea rea în limba română, de câte ori o cântă – adesea și fără să își dea seama – de atâtea ori repetă erezia strecurată în cântare.
Și alături de cele bune ale cântării se picură în ei otrava unei învățături ce stă împotriva lui Dumnezeu!
Vedem, prin urmare, cât de mare este răspunderea unei traduceri teologice. Cu atât mai mult traducerea Bibliei cere o răspundere pe măsură.
De asemenea, putem înțelege o lege a traducerii Bibliei:
Traducerea trebuie în primul rând să respecte înțelesurile biblice, Învățătura lui Dumnezeu; valoarea estetică este secundară, obișnuința cu o formă înseamnă și mai puțin.
Se aplică și aici, ca în toată lucrarea creștină, îndemnul să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!
După cum am arătat și în prima parte, pentru orice încercare de traducere a Bibliei esențială este lucrarea harului lui Dumnezeu. Iar această lucrare are loc doar atunci când traducătorul muncește, luptă chiar, ca toată osteneala lui să fie supusă deplin lui Dumnezeu.
Căci, după cum se vede și din această pildă rea, de prea multe ori ideile greșite pe care le avem – conștient sau nu –, fie ele estetice sau teologice sau de alt fel, pot strica traducerea. Și doar supunerea fiecărei idei unei cercetări cât mai sincere, în lumina Adevărului Dumnezeiesc, poate să ne apere de asemenea alunecări.
Комментарии
Отправить комментарий