Ereticii nefiind în Biserica sunt lipsiți de harul Sfântului Duh prin urmare tainele ereticilor nu sunt cu adevărat Sfinte Taine







Hristos este numai în cei care vor să fie cu El prin credinţa dreaptă, credinţă în care adevărul din revelaţie nu a fost deformat

Deci, cei care sunt străini de Adevăr, sunt străini şi de Duhul Adevărului. Prin urmare, aceştia neavând credinţa întemeiată pe buna înţelegere a adevărului revelat, nu au nici harul, sunt străini de Sfintele Taine.

Legat de botez Sfântul Vasile cel Mare spune: prin "apa (botezului) noi ne ridicăm înviaţi din morţi, mântuiţi prin harul Celui care ne-a chemat"[151], iar "dacă în apă există vreun har, aceasta nu se datorează firii apei ci prezenţei Duhului"[152].

Se nasc din nou prin prin apa botezului, în care se află harul Sfintei Treimi, cei binecredincioşi, pentru că numai în botezul săvârşit în Biserică este prezent harul care se dă de Tatăl prin Fiul în Sfântul Duh, botezul fiind săvârşit în numele Lor. Botezul fiind săvârşit în numele Sfintei Treimi,urmează credinţei pe care cel care crede o are în Sfânta Treime, "după cum credem în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh la fel ne şi botezăm în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh "[153].

Ereticul botezându-se după cum crede, în numele unei treimi inexistente, nu poate primi harul adevăratei Sfintei Treimi pe care-l primesc numai cei ce sânt în dreapta credinţă. Dreptcredincioşii neavând în comun cu ereticii nici pe Tatăl nici pe Fiul nici pe Sfântul Duh[154], nu au în comun cu aceştia nici harul dat de Sfânta Treime, ceea ce înseamnă că ereticii înstrăinându-se de adevărata Sfântă Treime sunt lipsiţi de harul Acesteia.

Botezul săvârşit în numele unui dumnezeu inexistent, fiind lipsit de harul adevăratului Dumnezeu, nu imprimă nimic şi nu dă nimic celui botezat cu un astfel de botez, iar dacă nu primeşte nimic, rămâne cu nimic chiar dacă părăseşte erezia şi acceptă învăţătura Bisericii. Părăsirea ereziei şi acceptarea dreptei credinţe nu face din botezul eretic, săvârşit în trecut, un botez valid. Acel botez nevalid rămâne de domeniul trecutului împreună cu credinţa pe care fostul eretic a lepădat-o. Iar venind la dreapta credinţă, cel ce s-a lepădat de erezie, trebuie să se schimbe cu adevărat într-un om nou prin botezul adevărat, schimbare pe care nu i-a adus-o botezul eretic.

Chiar dacă "ereticii botează"[155] în botezul lor nu există o prezenţă a harului, ci este doar o simplă formă care, chiar dacă la unele grupări eretice se aseamănă cu cel săvârşit în Biserică, nu aduce nimic celui botezat cu un astfel de botez, pentru că e săvârşit în numele unei iluzii şi nu în numele adevăratului Dumnezeu.

După cum spune Sfântul Vasile cel Mare: "credinţa şi botezul sunt două condiţii ale mântuirii şi sunt legate, de nedespărţit, una de alta. Pe de o parte credinţa se desăvârşeşte prin botez, iar pe de altă parte, botezul se întemeiază pe credinţă; ambele sunt depline prin invocarea aceloraşi nume"[156].Aceasta însemnând că botezul ereticilor e fals, nefiind deplin, pentru că nu e deplină credinţa care este legată de el, deoarece ei "s-au lepădat şi s-au înstrăinat cu totul de credinţă"[157]. Cu alte cuvinte, botezul eretic este fals deoarece se întemeiază pe o credinţă greşită.

Credinţa şi botezul "sunt legate de nedespărţit"[158], botezul urmând credinţei, ceea ce înseamnă că botezul eretic, corect după formă, nu poate deveni valid după trecerea ereticului la dreapta credinţă.

Botezul eretic este doar o faptă omenească la care Dumnezeirea n-a participat, este o faptă omenească care trece odată cu timpul în care a fost făcută şi ca orice faptă omenească, care s-a dus odată cu timpul în care a fost săvârşită, nu se mai poate schimba; mai mult decât atât este o faptă nelegiuită[159], iar o faptă săvârşită în trecut nu poate fi schimbată , însă cel căruia îi aparţine fapta rea, dacă se căieşte şi vine la adevăr, poate fi iertat, urmând ca în locul răului să fie săvârşit ceea ce este bine.

Credinţa în adevăratul Dumnezeu nu poate fi însuşită, decât numai după renunţarea la credinţa în dumnezeul inexistent ; iar botezul eretic săvârşit în trecut, în numele unei treimi inexistente, nu poate fi schimbat, în prezent, în botez valid, ca şi cum ar fi săvârşit în numele adevăratei Sfintei Treimi, ci se leapădă botezul fals, făcut în numele treimii inexistente, ca apoi urmând a fi săvârşit adevăratul botez în numele adevăratei Sfintei Treimi.

De-a lungul timpului au apărut unele păreri potrivit cărora ar trebui recunoscut botezul săvârşit în afara Bisericii

După cum vom arăta în continuare, în tradiţia veche a Bisericii nu au fost acceptate asemenea păreri. Clement Alexandrinul (150-215), urmând tradiţiei Bisericii, consideră ca fiind nevalid botezul eretic.[160] Tertulian (160-240) a compus, în perioada în care a fost ortodox, o lucrare intitulată "De Baptismo" în care respinge botezul eretic [161], aducând şi argumente dogmatice pentru aceasta, argumente ce se regăsesc şi în canonul 46 apostolic. Tertulian îi pune pe eretici în rând cu necredincioşii, de unde că aceştia ,ereticii, au un alt dumnezeu faţă de creştini care au credinţa în adevăratul Dumnezeu.

Faptul că se află în concepţia lui Tertulian, în ce priveşte respingerea botezului eretic, învăţătura care se regăseşte şi în canonul apostolic duce la concluzia că e posibil ca aceste canoane să fi existat în scris, în acea perioadă, dar probabil că apoi s-au pierdut pentru a fi descoperite mai târziu, aşa cum s-a întâmplat şi cu alte scrieri din perioada apostolică. Pe de altă parte e posibil ca Tertulian să o fi cunoscut, învăţătura cuprinsă în aceste canoane, din tradiţia orală.

În deceniul doi al secolului al III- lea, un sinod ţinut în Cartagina a respins ideea validităţii botezului eretic.[162]

În anii 230-235 sinoadele locale ţinute în Iconiu-Synnada din Frigia, au respins o hotărâre a papei Ştefan I de a-i primi pe eretici fără botezare când aceştia vin la Biserică.[163]

Firmilian, într-o epistolă către Sf. Ciprian al Cartaginei, scria: "Nu ne amintim ca acest obicei să fi început cândva la noi, întrucât totdeauna s-a observat să nu recunoaştem decât o unică Biserică a lui Dumnezeu şi să nu socotim ca botez sfânt decât pe cel al Bisericii"[164].

În disputa cu papa Ştefan I, care dorea să-şi impună propriile idei în acestă problemă, avea să intre şi Sfântul Ciprian al Cartaginei.

Învăţătura Sfântului Ciprian, în ce priveşte respingerea botezului eretic, se încadrează în canonul 46 apostolic. Ereticii nu au botezul valid pentru că nu au har[165]. Treimea în care au credinţă ereticii fiind alta decât Sfânta Treime, botezul în numele unei alte treimi nu poate aduce harul adevăratei Sfintei Treimi. Papa Ştefan I, pentru a-şi susţine părerea în legătură cu botezul eretic, face apel la "tradiţie". Sfântul Ciprian nu recunoaşte autenticitatea unei asemenea tradiţii: "de unde vine această tradiţie? Coboară din autoritatea Domnului şi a Evangheliei sau vine din învăţăturile şi epistolele Apostolilor? "[166]. Mai mult decât atât îl acuză pe papa Ştefan I de faptul că aduce ca argument, în favoarea aşa-zisei tradiţii, practica folosită de ereticii care nu botezau pe cei care treceau la credinţa eretică: "foarte frumoasă şi legiuită tradiţie ne este propusă într-adevăr de fratele nostru Ştefan care ne arată ce autoritate convenabilă ne oferă! Căci în acelaşi pasaj al scrisorii a adăugat: "Fiindcă înşişi ereticii nu botează după ritul lor, pe cei ce vin la ei de la altă sectă, ci îi primesc pur şi simplu la împărtăşanie". În această stare nenorocită a decăzut Biserica lui Dumnezeu şi logodnica lui Hristos, încât să urmeze exemplul ereticilor, lumina să împrumute învăţătura de la întuneric pentru săvârşirea tainelor dumnezeieşti"[167].

Reiese că la popularizarea ideii de a-i primi pe eretici în Biserică fără a-i boteza, a contribuit şi practica ereticilor care nu-i "rebotezau" pe cei care îşi însuşeau credinţa eretică respectivă.

Pe de altă parte Sfântul Ciprian recunoaşte existenţa în Biserică a unui obicei vechi, obicei potrivit căruia ereticii foşti dreptcredincioşi, care au fost botezaţi în Biserică, dacă reveneau la dreapta credinţă nu mai trebuia să fie botezaţi din nou: "ei (adepţii primirii ereticilor fără botez) spun că , în această privinţă, urmează un vechi obicei, însă pe vremea aceea erezia şi schismele abia apăreau şi adepţii lor erau cei care plecau din Biserică şi fuseseră botezaţi mai înainte, iar când reveneau la Biserică şi se pocăiau nu mai era necesar să se boteze. Acest lucru îl respectăm şi noi astăzi: celor despre care se ştie că au fost botezaţi aici şi au trecut de la noi la eretici, este suficient să li se pună mâna (pe cap) primindu-i spre pocăinţă, dacă mai târziu recunoscându-şi păcatul şi părăsind rătăcirea, se întorc la adevăr şi la sânul Bisericii mame"[168].

Reiese că ideea de a-i primi pe foştii eretici, botezaţi în erezie, fără Botezul Bisericii pleacă de la cei care au înţeles greşit obiceiul Bisericii prin care sunt primiţi fără botez doar ereticii foşti dreptcredincioşi care renunţând la erezie, revin în sânul Bisericii.

Deci cei care, aplicând acest obicei al Bisericii, nu au făcut deosebire între ereticii foşti dreptcredincioşi şi cei care nu au mai fost dreptcredincioşi, care vin la sânul Bisericii, au greşit faţă de adevărata tradiţie a Bisericii, introducând o pseudotradiţie, primindu-i fără a-i boteza şi pe cei care au fost botezaţi în afara Bisericii.

Este greşită părerea potrivit căreia Sfântul Ciprian, în privinţa celor care părăseau erezia şi veneau la Biserică, nu-i deosebea pe cei care au fost botezaţi în Biserică de cei care aveau botezul în erezie[168a]. Că Sfântul Ciprian îi deosebea pe primii, faţă de aceştia din urmă, este cât se poate de clar : "celor despre care se ştie că au fost botezaţi aici şi au trecut de la noi la eretici, este suficient să li se pună mâna (pe cap) primindu-i spre pocăinţă, dacă mai târziu recunoscându-şi păcatul şi părăsind rătăcirea, se întorc la adevăr şi la sânul Bisericii mame".[168b]

Harul nu poate fi în credinţa eretică, ceea ce înseamnă că apa botezului eretic e lipsită de har, de unde că în erezie nu poate fi vorba de botez ci doar de o simplă baie profană, "fiindcă botezul nu poate exista fără Sfântul Duh"[169] care dă harul dumnezeiesc.

Mântuirea nu se poate realiza prin credinţa într-un dumnezeu inexistent şi harul nu se primeşte printr-o asemenea credinţă.

Mântuirea înseamnă ajungerea la starea de sfinţenie, ori la starea de sfinţenie se ajunge prin conlucrarea cu harul

Harul sfinţeşte pe cei ce se statornicesc în adevărul descoperit de Hristos, în măsura creşterii acestora în cunoaşterea adevărului şi a curăţiei interioare. Ereticii fiind în afara adevărului din revelaţie, chiar dacă îşi dau viaţa pentru credinţă nu au folos pentru mântuire, pentru cămărturisirea lor e făcută în numele unei alte treimi.

Ereticilor nefiindu-le de folos botezul sângelui pentru mântuire, nefolositor le este pentru mântuire şi botezul în apă, săvârşit de ei[170] .

Dacă ereticii care au fost ucişi pentru credinţa lor eretică nu sunt martiri ci pseudomartiri[171] ,reiese că n-au avut parte de adevăratul Botez al sângelui ci de un pseudobotez, înseamnă că şi botezul eretic săvârşit în apă este un pseudobotez. De aceea este absolut necesar ca aceia care au renunţat la erezie şi vin la dreapta credinţă să fie botezaţi cu adevărat în Biserică.

Sfântul Ciprian critică părerea prin care se susţine că, "cei botezaţi oriunde şi oricum în numele lui Iisus Hristos au primit harul botezului"[172]. Cei botezaţi în erezie, fiind în afara Bisericii, nu primesc harul pentru că harul se află numai în Biserică; nici botezul săvârşit oricum nu e valabil, cum ar fi cel săvâşit numai în numele lui Iisus: "cum spun unii, că un păgân botezat în afara Bisericii, ba chiar împotriva Bisericii, oriunde şi oricum numai în numele lui Iisus Hristos, poate dobândi iertarea păcatelor, de vreme ce Însuşi Hristos porunceşte să fie botezate neamurile în numele întregii Sfintei Treimi? ".[173]

Sfântul Ciprian combate şi ideea prin care se susţine că botezul eretic e valid pentru că, cel botezat în afara Bisericii "a putut să primească iertarea păcatelor după ceea ce crede" [174]. Potrivit Sfântului Ciprian, credinţa ereticilor este mai degrabă necredinţă şi minciună de unde reiese că botezul eretic nu poate fi considerat valid : "cel ce a crezut minciuna nu a putut primi adevărul, ci, mai degrabă, el a primit, potrivit credinţei sale, lucruri nelegiuite şi profane"[175]. După cum s-a mai spus, botezul săvârşit în numele unei treimi inexistente nu poate să aducă harul care e dat numai celor botezaţi în Biserică, în numele adevăratei Sfintei Treimi.

Sfântul Ciprian nu este de acord cu ideea papei Ştefan I care susţinea că neacceptarea ca valid a botezului eretic îngreunează venirea la Biserică a ereticilor[176] . După mărturia Sfântului Ciprian, ereticii care veneau la Biserică nu se împotriveau a fi botezaţi cu adevăratul botez: "atâtea mii de eretici din provinciile noastre, întorcându-se la Biserică, n-au respins şi nici n-au şovăit , ci mai degrabă au acceptat , cu înţelegere şi din toată inima să primească harul băii dătătoare de viaţă şi al Botezului mântuitor"[177]. În disputa dintre episcopii din Africa şi papa Ştefan I a intervenit, pentru a împăca părţile, Dionisie al Alexandriei. Dionisie i-a scris papei Ştefan I că în Biserica Alexandriei există un obicei vechi prin care sunt primiţi ereticii botezaţi în afara Bisericii, fără a mai fi botezaţi şi că acest obicei ar fi existat şi în Palestina[178].

După cum s-a văzut ceva mai sus, în Biserica Alexandriei, mai înainte de Dionisie, Clement Alexandrinul respingea ideea validităţii botezului eretic. Dar însuşi Dionisie nu a rămas întru totul consecvent în susţineri , deoarece într-o scrisoare către cel care i-a urmat papei Ştefan I, papa Sixt, spunea că "s-a hotărât în mari sinoade, că ereticii care vor veni la Biserica universală vor fi puşi mai întâi în rândul catehumenilor şi apoi vor fi spălaţi de necurăţia aluatului lor în apa botezului"[179]. Iar într-o scrisoare către Filimon vorbeşte de obiceiul Bisericii [180] prin care se primeau fără botez, dintre cei care veneau de la erezie la Biserică, doar cei care au mai fost dreptcredincioşi având botezul în Biserică: "Cât despre mine ştiu că am primit canonul şi norma aceasta de la fericitul părinte Heracla, căci cei care reveneau de la vreo erezie chiar şi în cazul în care se depărtaseră ei înşişi de Biserică , şi îndeosebi cei care având impresia că ar vrea să se întoarcă la Biserică , dar care în schimb s-au spurcat prin legături îndelungate cu unul dintre dascălii eretici, pe aceştia Heracla îi alunga din Biserică şi nu-i mai primea ori de câte ori ar fi cerut-o până ce nu denunţau în faţa tuturora tot ce auziseră de la vrăjmaşi. Abia după aceea îi reprimea în comuniune, dar fără să le mai ceară să fie din nou botezaţi ca unii care primiseră de la început acest dar mare…am mai învăţat că acest obicei nu s-a introdus numai acum şi numai de către cei din Africa, ci încă cu mult timp înainte , pe vremea episcopilor de dinainte de noi, şi încă în Biserici din cele mai populate, în întrunirile fraţilor de la Iconium, la sinoade şi în multe alte localităţi unde pretutindeni s-a luat această hotărâre."[181].

Sfântul Ciprian spune însă că acest obicei este mult mai vechi.

După cum s-a mai spus, acest obicei, despre care vorbeşte Sfântul Ciprian şi de care aminteşte şi Dionisie al Alexandriei, ţine de vechea tradiţie a Bisericii; cei care-l susţin sunt de partea adevăratei tradiţii, pe când cei care au denaturat acest obicei, prin primirea fără botezare şi a ereticilor care mai înainte nu au fost dreptcredincioşi, nu se poate spune că sunt de partea adevăratei vechi-tradiţii ci mai degrabă aceştia susţin o pseudotradiţie. Prin urmare, tradiţia susţinută de Sfântul Ciprian este cea adevărată, cea mai veche şi cea legitimă, pe când pseudotradiţia la care făcea recurs Ştefan I a apărut mai târziu ca urmare a denaturării vechii tradiţii. Şi Sfântul Ciprian îi primea fără a-i boteza pe cei care renunţau la erezie, însă numai pe cei care mai înainte de a devenii eretici au fost dreptcredincioşi, având botezul în Biserica, pe când Ştefan urmând unei pseudotradiţii îi primea fără a-i boteza şi pe cei care au fost botezaţi în afara Bisericii.

Această veche tradiţie a Bisericii susţinută de Sfântul Ciprian avea să fie apărată şi de alţi Sfinţi Părinţi. Sfântul Atanasie al Alexandriei (295-373) este categoric în privinţa respingerii botezului eretic. Botezului îi premerge credinţa dreaptă fără de care botezul nu are valoare: "nu cel ce zice simplu "Doamne" Îl şi dă pe El, ci cel ce împreună cu numele are şi credinţa cea dreaptă. De aceea Mântuitorul nu a poruncit simplu să se boteze , ci mai întâi a zis : "învăţaţi", apoi : "Botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh", ca din învăţătură să se nască credinţa dreaptă şi la credinţă să se adauge săvârşirea botezului. La fel şi multe alte erezii (la fel ca şi arienii) rostind numai numele dar necugetând, precum s-a spus, drept, şi neavând credinţa sănătoasă , primesc fără folos apa dată de ei , fiind lipsită de dreapta credinţă"[182] .

Sinodul I ecumenic (325), la care Sfântul Atanasie cel Mare a avut o contribuţie importantă, prin canonul 19 a respins botezul pavlicienilor, eretici antitrinitari, deşi botezul săvârşit de aceştia era corect după formă, ceea ce înseamnă că nu a fost acceptat datorită credinţei rătăcite a acestora. Sub incidenţa acestui canon sânt şi ereticii fotinieni a căror învăţătură despre Dumnezeu este ca şi a lui Pavel de Samosata. Erezia lui Fotin a fost condamnată de sinoadele locale ce s-au ţinut în "Antiohia (344), Mediolan(345 şi 347), Sirmium(348) ".[183] Deşi "botezul lor era săvârşit în Tatăl, Fiul şi în Duhul Sfânt (ca şi cel al pavlicienilor), dar pentru că învăţau altfel (greşit), aceşti eretici dacă veneau la creştinismul adevărat trebuiau botezaţi din nou"[184]. Sinodul I ecumenic prin canonul 8 a recunoscut ca valid botezul schismaticilor catari, avându-se în vedere că aceştia nu numai că săvârşesc botezul corect după formă dar au şi credinţa dreaptă în Dumnezeu. Cu alte cuvinte acest sinod a respins botezul ereticilor dar l-a acceptat pe al schismaticilor, schismaticii botezând în numele adevăratului Dumnezeu şi nu în numele unei iluzii ca şi ereticii.

Cu toate că Sinodul I ecumenic a dispus prin canonul 8 primirea catarilor în Biserică fără a mai fi botezaţi din nou, nu toate Bisericile locale au urmat acestui canon [185] , ci unele au continuat să susţină regula Sfântului Ciprian al Cartaginei, a sinoadelor din timpul lui care au aprobat această regulă, primindu-i şi pe schismatici prin botezare. La anul 343 s-a ţinut un sinod local în Laodiceea care a dat 60 de canoane. În canonul 7 se dispune acceptarea botezului săvârşit de ereticii fotinieni. Însă prin canonul 8 s-a respins botezul montaniştilor, care era corect după formă. Prin acceptarea botezului ereticilor fotinieni, a căror învăţătură de credinţă este antitrinitară, sinodul local de la Laodiceea nu a mai urmat canonului 19 al Sinodului I ecumenic. La aproape cincizeci de ani de la Sinodul I ecumenic, Amfilohie de Iconiu într-o scrisoare către Sfântul Vasile cel Mare îl întreba pe acesta despre botezul săvârşit de catari, cu toate că Sinodul I ecumenic precizase că aceştia să fie primiţi fără botezare din nou.

În scrisoarea de răspuns către Amfilohie, Sfântul Vasile spune că fiecare Biserică locală să urmeze obiceiului locului în ce priveşte botezul catarilor, adică cei care urmează obiceiului susţinut de Sfântul Ciprian şi de Firmilian să-i primească pe catari prin botezare, iar cei care nu urmează acestei reguli să-i primească prin recunoaşterea botezului[186] , după cum dispune şi Sinodul I ecumenic în canonul 8. Sfântul Vasile cel Mare, urmând Sinodului I ecumenic, face deosebire între schismatici şi eretici, în privinţa botezului săvârşit de aceştia, acceptându-l pe al schismaticilor şi respingându-l pe al ereticilor: "Părinţii cei vechi au hotărât să respingă cu totul botezul ereticilor în schimb să recunoască pe al schismaticilor, aceştia fiind oameni care se mai află încă în Biserică"[187]. Sfântul Vasile arată care este diferenţa între eretici şi schismatici: "între "erezii" au numit grupările celor care s-au lepădat şi s-au înstrăinat cu totul de credinţă; "schisme" erau formaţiile celor care s-au îndepărtat pentru anumite motive de ordin administrativ, bisericesc sau din pricina unor probleme care s-ar fi putut rezolva dacă ar fi existat o înţelegere reciprocă "[188]. Este clar că fotinienii, după împărţirea pe care a făcut-o Sfântul Vasile, se află între eretici cea ce înseamnă că Sfântul Vasile nu era de acord cu canonul 7 al Sinodului local de la Laodiceea (343).

În scrisoarea către Amfilohie , Sfântul Vasile arată unele grupări schismatice a căror botez trebuie primit, este vorba despre catari, encratiţi, idroparastaţi şi apotactişti [189]. Sfântul Vasile are însă o oarecare îndoială faţă de botezul săvârşit de schismaticii encratiţi. Într-o altă scrisoare către Amfilohie nu mai recunoaşte botezul encratiţilor şi apotactiştilor[190] . Această atitudine a Sfântului Vasile faţă de encratiţi şi apotactişti se explică prin faptul că aceştia prin învăţătura lor de credinţă s-au apropiat mai mult de erezie, îndepărtându-se faţă de Biserică. Schisma fiind în sine un rău, cei care stăruiesc în schismă putând ajunge la erezie[191] .Înseamnă că encratiţii şi apotactişti s-au depărtat de dreapta credinţă, ceea ce l-a făcut pe Sfântul Vasile să nu le mai recunoască botezul.

Sfântul Vasile respingând botezul ereticilor este clar că nu-l recunoaşte pe cel al arienilor şi pe cel al pnevmatomahilor. Despre cel al pnevmatomahilor spune următoarele: "Cei care separă pe Duhul de Tatăl şi Fiul şi îl numără printre făpturi fac nedesăvârşit botezul "[192].

Un alt părinte al Bisericii care nu acceptă ideea validităţii botezului eretic este Sfântul Grigorie de Nazianz[193].

Sfântul Grigorie de Nyssa, referindu-se la botezul eunomienilor, spune că aceştia botează în "demiurg şi creator"[194] ,ceea ce înseamnă că respinge botezul acestora în primul rând datorită credinţei lor greşite. Sfântul Ciril al Ierusalimului respinge şi el botezul tuturor ereticilor : "ereticii trebuie botezaţi din nou deoarece botezul (lor) de mai n-ainte n-a fost botez"[195]. În anul 381 a avut loc Sinodul al II- lea ecumenic care a avut ca principal scop combaterea ereziei pnevmatomahe. La acest sinod nu s-a dat vreo hotărâre cu privire la botezul eretic. Cu toate acestea există părerea potrivit căreia la Sinodul II ecumenic s-ar fi dat un canon (7) în care se prevede primirea în Biserică a unor eretici, printre care arienii şi pnevmatomahii, fără a mai fi botezaţi, recunoscându-li-se botezul. În vechile colexii canonice greceşti, Sinodului II ecumenic îi sunt atribuite numai 4 canoane [196], la fel şi în vechile colexii latine[197]. Acest canon 7 lipseşteşi dintr-o parafrază a lui Iosif egipteanul la canoanele Sinodului II ecumenic [198]. Potrivit unora, acest canon "este extras dintr-o scrisoare trimisă de Biserica de Constantinopol episcopului Martiriu al Antiohiei", în a doua jumătate a secolului V [199]. Este greu de crezut că Sinodul II ecumenic ar fi dat un asemenea canon, dat fiind faptul că la acest sinod au participat unii Părinţi care erau clar împotriva recunoaşterii botezului eretic. Acceptarea de către aceşti Părinţi a unui asemenea canon ar fi însemnat din partea lor o bruscă schimbare de opinie în legătură cu botezul eretic. Un asemenea subiect ar fi dat naştere la dispute în timpul sinodului şi după sinod, ori nu există informaţii în legătură cu o asemenea dispută.

Dacă ar fi existat un asemenea canon atunci însemnă că Părinţii şi-au schimbat brusc convingerile în legătură cu botezul eretic. Ori este cunoscut faptul că marii Părinţi n-au renunţat la convingeri în legătură cu subiectele ce au implicaţii dogmatice, mai degrabă răbdau prigoana şi martiriul.

Sfântul Ciril al Ierusalimului şi Sfântul Grigorie de Nyssa nu recunoşteau botezul ce urma unei credinţe greşite. În privinţa lui Amfilohie de Iconiu, este greu de crezut că ar fi acceptat un asemenea canon, odată ce avusese ca povăţuitor pe Sfântul Vasile cel Mare care l-a sfătuit să respingă botezul eretic[200]. Sfântul Grigorie de Nazianz era de asemenea împotriva recunoaşterii botezului eretic. Chiar dacă n-a participat până la sfârşitul sinodului, odată ce sinodul ar fi aprobat un asemenea canon este greu de crezut că Sfântul Grigorie l-ar fi acceptat atât de uşor şi nu s-ar fi opus deloc unei asemenea hotărâri care este împotriva convingerilor sale. Tăcerea acestor Părinţi în legătură cu această problemă se explică prin faptul că nu a existat acest canon 7, fapt confirmat şi de vechile colexii canonice care nu îl conţin tocmai pentru că el n-a existat.

Actele originare ale Sinodului II ecumenic s-au pierdut, din ele păstrându-se doar lista cu semnăturile episcopilor participanţi care au aprobat hotărârile sinodului[201]. Dacă hotărârile dogmatice ale Sinodului II ecumenic se cunosc din altă parte şi nu din actele originare, la fel şi hotărârile canonice se cunosc din scrieri ulterioare care sunt vechile colecţii canonice, oriaceste scrieri nu conţin acest canon 7.

Legat de hotărârile canonice ale Sinodului II ecumenic, Teodoret al Cirului spune că Părinţii "au formulat canoane despre buna conducere bisericească"[201a]. Într-o epistolă a Sinodului din 382, din Constantinopol trimisă episcopilor din Apus, pentru a le face acestora cunoscute hotărârile Sinodului II ecumenic, după ce se face referire la hotărârile dogmatice se aminteşte şi de hotărârile privitoare la conducerea bisericească. Nu se pomeneşte absolut nimic despre botezul eretic.

Acest canon 7 este mai degrabă opera susţinătorilor pseudotradiţiei de care s-a folosit şi papa Ştefan I. După pierderea, poate distrugerea interesată, a actelor originare a Sinodului II ecumenic, adepţii pseudotradiţiei amintită mai sus au putut să-şi răspândească mai uşor ideile prin dezinformare în legătură cu hotărârile canonice ale Sinodului II ecumenic.

Că dezinformarea era un mijloc prin care ereticii, precum şi cei cu o moralitate îndoielnică, căutau să se impună, se poate vedea clar din istoria Bisericii. Nu trebuie uitat faptul cum a fost dezinformat Sfântul Epifanie al Ciprului în legătură cu Sfântul Ioan Hrisostom; Sfântul Epifanie a aflat apoi că acuzaţia de origenism, adusă Sfântului Ioan, este nedreaptă. Conţinutul aşa-zisului canon 7 şi-a găsit, probabil, ultima formulare în scrisoarea Bisericii din Constantinopol către Martiriu al Antiohiei.

Şi următoarele două Sinoade ecumenice III, IV n-au dat dispoziţii cu privire la botezul eretic, iar Sinodul V ecumenic nu a dat nici un canon. După cum s-a mai spus, faţă de Sfinţii Părinţi, care au menţinut vie tradiţia Bisericii de a nu-i primi pe eretici în Biserică decât numai prin botezare, au fost şi din aceia care au promovat ideea recunoaşterii botezului eretic. Astfel pe la anul 600 prezbiterul Timotei din Constantinopol în scrierea "Despre primirea ereticilor" face o listă a ereticilor , între care şi schismatici , arătând modul de primire a acestora în Biserică, după gradul de rătăcire de la credinţă[202]. Această scriere a prezbiterului Timotei, despre primirea fără botezare a unor eretici şi a schismaticilor, conţine o gravă contradicţie. Timotei susţine că schismaticii trebuie primiţi, alături de unii eretici, prin Mirungere, iar ereticii nestorieni şi eutihieni doar printr-o simplă anatemizare a dogmelor greşite. Dacă pentru schismatici novatieni, despre care Sfântul Vasile cel Mare spunea că sunt încă în Biserică, este necesară mirungerea pentru a fi primiţi în rândul credincioşilor, iar pentru ereticii nestorieni şi eutihieni pentru a fi primiţi în Biserică nu e necesară mirungerea ci doar o simplă anatemizare a eresului la care au renunţat, atunci înseamnă că pentru prezbiterul Timotei schisma este mai gravă decât erezia sau că aceşti eretici nestorieni şi eutihieni sunt mai aproape de dreapta credinţă decât schismaticii. Sfântul Maxim Mărturisitorul (580-662), contemporan cu acest prezbiter Timotei, a fost un continuator al tradiţei adevărate, combătând ideea validităţii tainelor săvârşite de eretici. În legătură cu tainele săvârşite de ereticii monoteliţi spunea: "ce fel de mistagogice (liturghie) vor mai săvârşi sau ce fel de duh se va pogorâ asupra celor săvârşite de unii ca aceştia ? "[203].

Astfel, pentru Sfântul Maxim, ereticii nefiind în Biserică, ci în afara ei [204], sunt lipsiţi de harul Sfântului Duh [205] care nu se pogoară asupra celor săvârşite de ei. Prin urmare, tainele ereticilor nu sunt cu adevărat Sfinte Taine.

Ecumenismul şi ideea validităţii botezului eretic

Odată cu apariţia ecumenismului, s-a căutat de către adepţii acestui curent a se argumenta din punct de vedere dogmatic ideea validităţii botezului şi a altor taine săvârşite de unii eretici, este vorba despre acceptarea prin iconomie a tainelor respective ; prin aceasta exagerându-se de fapt învăţătura Sfântului Vasile cel Mare ce prevede primirea prin iconomie a unor Taine, a schismaticilor. Putem spune chiar că prin acest gen de iconomie, promovată de ecumenişti, este schimbată învăţătura Sfântului Vasile cel Mare.

Printr-o astfel de iconomie, ecumeniştii ce se declară ortodocşi consideră că îi vor apropia pe eretici de dreapta credinţă. Iconomia ecumenistă s-a dovedit a fi o idee greşită şi prin faptul că aplicarea ei nu a avut ca rezultat apropierea ereticilor de Biserică. Avem ca şi exemplu tipic, în ce priveşte aplicarea acestui gen de iconomie, cazul anglicanilor. Ecumeniştii ''ortodocşi'', potrivit iconomiei gândite de ei, au considerat cum că anglicanii ar avea validă hirotonia. Mai mult decât atât, în unele cazuri li s-a "administrat" anglicanilor de către unii clerici ortodocşi unele Taine ca Botezul, Nunta, Pocăinţa ba chiar şi Euharistia. Aceste pogorăminte sunt o gravă eroare şi au dovedit ca fiind greşită ideea iconomiei ecumeniste. Aceasta şi pentru că anglicanii, cu toate aceste pogorăminte din partea ecumeniştilor ortodocşi, nu numai că nu s-au apropiat de Ortodoxie, ci au continuat să se depărteze şi mai mult de dreapta credinţă prin admiterea hirotoniei femeilor, acceptarea imoralităţi extreme a sodomiţilor, ba chiar acceptarea în cler a acestora din urmă[206] .

După cum observa Părintele Stăniloae: "în plină atmosferă ecumenistă anglicanii au adoptat hirotonia femeilor care-i depărtează şi mai mult de creştinismul originar"[207], de unde că dialogul cu aceştia ar trebui întrerupt[208]. Dreptcredincioşii nu sunt în comuniune cu cei abătuţi de la dreapta credinţă, de aceea din punct de vedere al cultului nu se poate săvârşi nimic împreună cu aceştia din urmă. Pentru un dreptcredincios până şi participarea ca simplu spectator la "cultul" săvârşit de eretici îi este nefolositoare, ba mai mult îi poate aduce sminteală în credinţă. Unii clerici ortodocşi se limitează doar la a sluji unele ierurgii împreună cu clerici eterodocşi. Potrivit Sfintei Tradiţii nici o ierurgie sau vreo rugăciune nu trebuie să se săvârşească împreună cu eterodocşii.

Clericii ortodocşi care săvârşesc unele ierurgii, în aşa-zisul duh ecumenist, împreună cu cei abătuţi de la dreapta credinţă, se împotrivesc Sfintei Tradiţii a Bisericii. Sfintele canoane respingând cu totul ideea unei asemenea slujiri. Clericul ortodox slujind împreună cu cei rătăciţi în ideea că slujesc în numele aceluiaşi Hristos, în realitate clericii eretici având credinţa într-un alt hristos(II Cor.11,4), se va afla slujind unui dumnezeu străin, lipsit de fiinţă, inexistent.

151. Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, Corespondenţă ( Epistole ), trad., intr. şi note de Preot Prof. Dr. Constantin Corniţescu şi Preot Prof. Dr. Teodor Bodogae, Ed. I.B.M. al B.O.R, Bucureşti, 1988, p. 47.
152. Ibidem, p. 50.
153. Ibidem, p. 43.
154. Sfântul Ciprian , op. cit., p. 645.
155. Sfântul Vasile cel Mare, op. cit., p. 505.
156. Ibidem, p. 43.
157. Ibidem, p. 374.
158. Ibidem, p. 43.
159. Sfântul Ciprian , op. cit., p. 641.
160. Pr. Dr. Isodor Todoran, Botezul ereticilor, în Mitropolia Ardealului, Nr. 4-6/1961, p. 244.
161. Ibidem.
162. Ibidem.
163. Ibidem, p. 245; Pr. Dumitru Stăniloae, “Iconomia” în Biserica Ortodoxă, în Ortodoxia Nr. 2/1963, p. 154.
164. Pr Dumitru Stăniloae, op. cit, p.154.
165. Sfântul Ciprian, op. cit, p. 107.
166. Ibidem; p. 647.
167. Ibidem.
168. Ibidem, p. 105.
168a. Prof. Dr. Stylianos G. Papodopoulos, Patrologie I, trad. Lector Dr. Adrian Marinescu, Ed. Bizantină, Bucureşti,2006, p.p. 410,423.
168b. Sfântul Ciprian, op. cit.,105.
169. Ibidem, p. 648.
170. Ibidem, p. 645.
171. Arhidiac.Prof. Dr. Ioan N. Floca. Canoanele Bisericii Ortodoxe, Sibiu, 1992, p. 225.
172. Sfântul Ciprian, op. cit., p. 643.
173. Ibidem, p. 644.
174. Ibidem, p. 640.
175. Ibidem, p. 641.
176. Pr. Dumitru Stăniloae, op. cit., p.156.
177. Sfântul Ciprian, op. cit., p. 639.
178. Pr. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 155.
179. Pr. Dr. Isidor Todoran, op. cit., p. 245.
180. Ibidem.
181. Eusebiu de Cezarea, Istoria bisericească, Martirii din Palestina, trad. intr. şi note de Pr. Prof. Teodor Bodogae, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1987, p.p.
274, 275.
182. Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvânt impotriva elinilor, Cuvânt despre Întruparea Cuvântului, Trei cuvinte impotriva arienilor, trad. intr. şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti,
1987, p. 279.
183. Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii
Ortodoxe Române I, Ed. I.B.M al B.O.R. , 1991, p. 122.
184. Pidalion, trad. şi note de Arhim. Zosima Târâlă şi Icon. Stavrof. Haralambie Popescu, Inst. de arte grafice “Speranţa”, Bucureşti; 1933, p. 117.
185. Pr. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 158.
186. Sfântul Vasile cel Mare, op. cit., p. 374.
187. Ibidem.
188. Ibidem.
189. Ibidem, p. p. 375,376; Pidalion, p.120.
190. Sfântul Vasile cel Mare, op. cit., p. 408.
191. Arhidiac. Prof. Dr. Ioan N. Floca, op. cit, p. 341.
192. Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, Omilii la psalmi, Omilii şi cuvântări, trad. intr. şi note de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti,
1986, p. 595.
193. Pr. Dr. Isidor Todoran, op. cit., p. 248.
194. Ibidem.
195. Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, trad. de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. I.B.M. al B.O.R. , Bucureşti,
1943, p.45.
196. Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Sinodul al II-lea Ecumenic
de la Constantinopol (381), în Ortodoxia Nr. 3/1981, p.
329.
197. Prof. Iorgu D. Ivan, Hotărârile canonice ale Sinodului II Ecumenic şi aplicarea lor de-a lungul secolelor, în Biserica Ortodoxă Română, Nr. 7-8/1981, p. 834.
198. Pidalion, p. 224.
199. Pr. Dumitru Stăniloae, op. cit, p. 160.
200. Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh,
Corespondenţa (Epistole), trad., intr. şi note de Pr.
Prof. Dr. Constantin Corniţescu şi Pr. Prof. Dr. Teodor
Bodogae, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1988, p.374.
201. Pr. Prof. Ioan Rămureanu, op. cit., p. 303.
201a. Teodoret episcopul Cirului, Istoria bisericească,
trad. Pr. Prof. Vasile Sibiescu Ed. I.B.M. al
B.O.R., Bucureşti, 1995, p.208.
202. Pr. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 162.
203. Sfântul Maxim Mărturisitorul şi … , p. 125.
204. Ibidem, p.81.
205. Ibidem, p.151.
206. Aceste idei nu sânt străine de unele cercuri catolice liberale.
207. Ortodoxia si internaţionalismul… , p. 60.
208. Ibidem, p. 55.