“De aceea şi legea Harului când se hirotonesc arhiereii se pune Sfânta Evanghelie pe capul lor, pentru ca să înveţe arhiereul care este hirotonit că primeşte pe capul lui Tiara (mitra) cea adevarată a Evangheliei, adică autoritatea şi ca să mai înveţe că deşi el este cap al tuturor, totuşi este supus legilor Evangheliei, că el, care stăpâneşte peste toţi, este stăpânit de legi; că el legiuieşte pentru toţi, dar este stăpânit de lege. De aceea şi viteazul şi sfântul mucenic Ignatie scrie o epistolă către un arhiereu zicând “Nimic să nu se facă fără părerea ta; iar tu să nu faci nici un lucru fără părerea şi porunca lui Dumnezeu”. Deci a avea arhiereul Evanghelia pe capul lui este semn că se găseşte sub stăpânire.
La mărturia a doua pe care o aduc, ca adică să nu cercetăm noi pe arhierei, pe învăţători şi pe duhovnici, ci să-I ascultăm întru toate, răspunde marele Vasilie zicând că “propovăduitorul cuvântului fie el învăţător, fie Arhiereu trebuie cu multă luare aminte şi cu multă cercare şi cu scop plăcut lui Dumnezeu să spună totdeauna cuvântul şi să facă tot lucrul, ca unul care trebuie să fie cercat prin cuvânt şi prin faptă şi de către supuşii lui”.
Şi iarăşi “se cuvine ascultătorilor care sunt învăţaţi în Scripturi, să cerce cu dreaptă socoteală, acelea pe care le zic dascălii şi câte sunt de acord cu Scripturile, să le primească, iar pe cele care nu sunt să le lepede, iar de cei care stăruie în aceste învăţături să se depărteze şi mai mult. Şi iarăşi, în altă parte zice: “se cuvine ca celor ce au multă cunoştinţă în Scripturi să cunoască pe sfinţi din roadele Duhului Sfânt şi din darurile pe care le au. Şi pe cei ce au aceste daruri să-i primească iar de cei care nu le au să se depărteze”. Şi iarăşi zice: “Nu se cade ca omul să se lase răpit, aşa simplu şi cum s-ar întâmpla de către cei ce făţărnicesc adevărul, fără să cerceteze; ci să cunoască pe fiecare după felul învăţăturii şi după oglinda dumnezeieştilor Scripturi.
Şi iarăşi, se cuvine ca tot cuvântul şi tot lucrul să fie încredinţat şi adeverit cu mărturia de Dumnezeu insuflatelor Scripturi, ca să le cunoască cei buni şi să se ruşineze cei răi.”
La a treia parte a împotrivirii răspunde dumnezeiescul Gură de Aur zicând: “Rău lucru este pretutindenea a nu avea cineva stăpân şi cap, ci pricina a multor nenorociri şi început a toată neorânduiala şi tulburarea; totuşi nu-i mai mic răul ca cei supuşi să nu se supună stăpânitorului. Dar ar putea spune cineva că se afla şi un al treilea rău, când întâistătătorul şi conducătorul s-ar întâmpla să fie rău. Ci eu ştiu că acesta nu este un mic rău, ci mult mai rău decât a nu avea deloc cineva stăpân. Că e mai bine să nu fii condus de cineva decât să fii condus de un stăpân rău. Fiindcă cine nu are un conducator peste el de multe ori se izbăveşte şi de multe ori se primejduieşte; dar cine are întâistătător rău, totdeauna se va primejdui, căzând în gropi şi în prăpăstii. Cum dar zice : “ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor? Pricina pentru care Pavel a zis aşa este următoarea. Pentru că mai-nainte a zis despre conducători, aceste laude: “văzând bunele roade ale vieţii lor virtuoase şi împreună-petrecerea lor urmaţi-le credinţa”; apoi după ce i-a arătat că sunt drepţi întru toate, a zis: “ascultaţi pe mai-marii şi întâistătătorii voştri şi vă supuneţi lor””.
Dar îmi răspundeţi: dacă acela este rău şi nu ne supunem, ce se întâmplă? Şi în ce spui că este rău întâistătătorul tău? Dacă este greşit în credinţă , fugi de dânsul şi îl părăseşte, nu numai dacă este om, ci şi înger din cer dacă ar fi; iar dacă este greşit în viaţă şi faptele lui, nu lua aminte. Această pildă nu o spun de le mine, ci din Sfânta Scriptură. Ci ascultă pe Hristos care zice: Pe scaunul de învăţătură al Legii au şezut cărturarii şi fariseii; după ca a zis mai înainte multe rele despre ei, atunci a zis: “Pe scaunul Legii au şezut. Aşadar, câte vă vor zice din lege să faceţi, faceţi-le, dar lucrurile lor rele să nu le faceţi. Ca şi cum ar zice: Au vrednicia ca să înveţe, dar au şi viaţa necurată. Voi însă care auziţi, nu luaţi aminte la viaţa lor, ci la cuvintele lor, căci din viaţa lor nimeni nu se poate vătăma. Din ce pricină? Fiindcă sunt cunoscute tuturor şi fiindcă nici acesta care învaţă, oricât de viclean şi păcătos ar fi, nu poate niciodată să înveţe pe oameni să facă cele rele.
Iar credinţa şi învăţăturile cele rele pe care le are, nici nu sunt cunoscute de toţi şi nici ei nu încetează a le face. De aceea şi porunca pe care a dat-o Domnul: nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi, se referă la viaţă şi nu la dogmele credinţei.
(Sfântul Nicodim Aghioritul)
Комментарии
Отправить комментарий