Adevarul in lumina Sfintilor Parinti.

Nu urmarim sa judecam ci sa prezentam adevarul in lumina Sfintilor Parinti.

.Cei mai multi nu avem ca temelie pe Hristos si nu cunoastem canoanele si  vedem sfinti pe oricine  ne vorbeste frumos sau ne ajuta  in anumite momente ale vietii. Nu acesta este reperul ca aceia sunt oameni cu viata Sfanta, reperul sfinteniei acelor oameni, duhovnici este faptul ca ar trebui sa respecte cu strictete canoanele, pe Sfintii Parinti, nu sa permita constructia de manastiri de maici alaturi de calugari, sau sa dezlege cu usurinta pacatele, sa dea impartasanie deasa la cat mai multi, sa opreasca de la impartasanie nu mai mult de 3 ani sau sub canonisirea de catre  Sfinti.

Sfintii niciodata nu au lasat scris undeva ca duhovnicii in vremurile din urma ,pot modifica ceva din invatatura lor, cat de putin. Si atunci daca nu gasim nicaieri scris de exemplu ca un duhovnic contemporan poate sa modifice canonisirea ucenicului cu pacate opritoare, si daca acel duhovnic totusi intervine si modifica si ii scurteaza canonul aceluia cu pacate opritoare, respectivul duhovnic mai poate fi numit Sfant? Si daca raspunsul vostru este ca poate fi numit sfant, pe care invatatura a sfintilor va bazati?

Majoritatea care ii faceti sfinti pe toti duhovnicii,"clarvazători","prooroci"dupa ce vi se prezinta dovezile ca va aflati in inselare, spuneti ca nu va intereseaza dovezile, cutare e sfant si gata, chiar daca Dumnezeu nu ne arata nici un semn al sfinteniei acelor oameni.

Să stăm bine, să stăm cu frică să luăm aminte! 

Fraților, vă rog să mă îngăduiți, să vă arăt cu argumente de la Sfinții Părinți despre greutatea preoției, și mai cu seamă a duhovniciei. Preoția are trei mari îndatoriri: de a conduce; de a propovădui și de a sluji. Acestea trei sunt indispensabile, nu pot fi despărțite. Preotul are marea îndatorire să propovăduiască, să predice, să învețe poporul; iar de nu va face aceasta poporul va rămâne într-o desăvârșită neștiință, nu vor putea deosebi bieții creștini minciuna de adevăr. Dacă poporul nostru nu poate deosebi lumina de întuneric este din vina preoților care nu și-au făcut datoria. Sfântul Ioan Gură de Aur îi numește pe aceștia ucigași de suflete! 

Un alt aspect foarte dureros este duhovnicia, adică spovedania. Eu, văzând cât de superficial tratează preoții această îndatorire a lor, mă cutremur și mă tot întreb dacă aceștia știu cei aceia preoție?! De predicat, nu se pricep, predică mirenii și monahii !!! De spovedit, nu spovedesc după învățătura Sfinților Părinți și nici nu canonisesc după Sfintele Canoane pentru că nu le știu. Fac o spovedanie rapidă și cât se poate de formală și gata, și-au făcut datoria!!! 

Habar n-au să canonisească după lege!

În cartea sfântului Nil Kavsocalivitul, la capitolul: Pentru baie și pentru ușa cea cu încuietoare, găsim o reacție a sfântului Nil Athonitul cât se poate de limpede și clară față de preoții noștri care nu știu să spovedească! 

„O vai de voi ticăloși duhovnici, căci vin la voi săracii păcătoși de se mărturisesc și în loc să-i îndreptați voi mai rău îi răzvrătiți și le cereți răsplătire de bani de trei ori ticăloșilor. Ați lărgit gura iadului și l-ați umplut de sufletele omenești și i-ați pricinuit mare lipsă raiului și v-ați întovărășit cu dracii și aduceți spre jertfă satanei sufletele săracilor creștini, că ați amăgit și ați înșelat la mărturisire pe fii voștri cei duhovnicești cu prea-lăsarea precum voi voiți, dar nu precum scrie în canoane, din pricină că voi duhovnicii nu aveți unire între voi ca să păziți rânduiala canoanelor, ci aveți și țineți a voastră deosebită lege.”

Vedeți fraților care este atitudinea unui sfânt?! Nu se jenează să-i mustre și să-i catalogheze ca atare. O astfel de atitudine „dură” vedem și la sfântul Simeon Noul Teolog, care zice că de ne va învăța îndrumătorul nostru ceva greșit, nu după Sfinții Părinți, să-l lepezi și să-ți fie ție ca un demon care îți vrăjmășuiește mântuirea ta. Aceasta-i atitudinea corectă față de cei ce nu-și fac datoria, sau mai bine zis față de cei ce au ajuns preoți dintr-o gravă eroare! 

Găsim în Pidalion la p 740 următoarea istorisire: 

„Că un boier apropiindu-se să moară, a chemat pe un grămătic să-i scrie diata (testamentul). Și după altele, i-a zis: Voiesc ca trupul meu să se dea pământului, că dintr-însul s-a făcut, iar sufletul meu, să se dea diavolului, pentru că este al lui. Acestea auzindu-le grămăticul, a rămas uimit, și nu voia a mai scrie. Atunci mâniindu-se bolnavul, îi zice iarăși: Sufletul meu trebuie a-l lua dracii, și sufletul muierii mele, și sufletele copiilor mei, și sufletul duhovnicului meu. Sufletul meu pentru că cu nedreptate am răpit lucruri străine, și le-am ținut. Al muierii mele, pentru că ea la acestea m-a îndemnat. Al copiilor mei pentru că vrând a-i face avuți, am nedreptățit. Și al duhovnicului meu, pentru că afară de lege m-a iertat, și niciodată n-a sfătuit, nici nu m-a mustrat. Și acestea zicându-le și-a dat sufletul.” 

Fraților, adevărul acesta este! 

Oare câți dintre noi vom face la fel în clipa morții când satana ne va trăda și ne va da pe mâna realității! Atunci vom înțelege cine au fost marii noștri povățuitori și văzători cu duhul, …dar va fi prea târziu!